Știri 26 martie 2026

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 20.45, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, tot la Catedrală, de la ora 6.45 va săvârși Sfânta Liturghie, iar
de la ora 16.30, va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri.

Biserica “Sfânta Maria” din Constanța organizează un concert de pricesne pascale.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 18.00.
Concertul va fi susținut de preotul Ștefan Ghiuță și interpreta Maria Mihali, acompaniați la pian de Arhidiacon Valentin Vădănoiu.
Biserica “Sfânta Maria” este situată în zona Far.

Ediția a XVI-a a Marșului pentru Viață va avea loc sâmbăta aceasta.
Tema din acest an este „Solidaritate pentru amândoi” și evidențiază necesitatea sprijinului real pentru mamă și copil, înainte și după naștere, ca responsabilitate comună a societății”, explică organizatorii.
La Constanța, evenimentul va debuta la ora 13.00, în fața Catedralei arhiepiscopale, de unde se va pleca pe traseul Piața Ovidiu – Biserica Greacă – Biserica ,,Sfinții Îngeri,, și retur.
Acţiunea este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, cu sprijinul Asociațiilor afiliate la Mișcarea Provita din România.

Astăzi este Ziua Internaţională a Luptei împotriva Epilepsiei.
Boala afectează peste 50 de milioane de persoane la nivel mondial.
În România, sunt aproximativ 200.000 de pacienţi diagnosticaţi cu epilepsie, însă medicii sunt de părere că numărul real al acestora este dublu.
Epilepsia se situează pe locul al doilea ca incidenţă în cadrul categoriei de boli neurologice, după migrene.
În semn de solidaritate, edificii din mai multe oraşe vor fi iluminate în mov.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Din acest motiv, ziua de duminică va fi cea mai scurtă zi din acest an.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

ANM a emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ și ninsori la munte.
Aceasta este valabilă până luni, la ora 10.00.
Temporar vor fi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…55 km/h.
De mâine, ploile se vor extinde dinspre sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile.
Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă moderate de 20…25 l/mp și local de peste 35 l/mp.

O parte din constănțeni, dar și cei din localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord vor rămâne fără apă potabilă.
Din cauza unor lucrări, apa va fi sistată timp de 40 de ore, din noaptea de luni, 30 martie, ora 22:00, până miercuri, 1 aprilie, ora 14:00.
Vor fi afectați de lipsa apei constănțenii din zonele Medeea, Industrială, Cartierele CET, Viile Noi, Km 4-5 și Zona Comercială Constanța Sud.
Totodată, în perioada 30 martie, ora 22.00 – 31 martie, ora 14.00, se va sista furnizarea apei potabile și în cartierele I.C. Brătianu și Palas.

Știri 25 martie 2026

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi Buna-Vestire.
Acest praznic împărătesc ne aduce aminte de momentul biblic în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.
Tot în acel moment, Pruncul Iisus s-a zămislit în trupul Sfintei Fecioare prin puterea Sfântului Duh.
Numită popular şi Blago-Veştenie, această sărbătoare este confirmată în documente ca cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.
Conform surselor istorice, în secolul 4 sau 5 s-a construit la Nazaret o biserică, pe locul unde a fost casa în care Sfânta Fecioară a primit vestea naşterii lui Hristos.
Marii predicatori ai bisericii din secolul 5 au alcătuit panegirice la această sărbătoare.
Printre ei se regăsesc patriarhul Proclu al Constantinolopului şi episcopul Vasile al Seleuciei.
Data acestei sărbători a fost fixată de Biserică la 9 luni înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Totodată, pentru că suntem în postul mare, Biserica a rânduit astăzi dezlegare la peşte.

Tot astăzi este şi Ziua Poliţiei Române.
Alegerea acestei date este legată de reprezentarea sărbătorii Bunei-vestiri pe primul steag al Poliţiei Române, steag ce datează din anul 1822.
Această zi este sărbătorită din anul 2002.

Ediția a XVI-a a Marșului pentru Viață va avea loc sâmbătă, 28 martie.
Tema din acest an este „Solidaritate pentru amândoi” și evidențiază necesitatea sprijinului real pentru mamă și copil, înainte și după naștere, ca responsabilitate comună a societății”, explică organizatorii.
La Constanța, evenimentul va debuta la ora 13.00, în fața Catedralei arhiepiscopale, de unde se va pleca pe traseul Piața Ovidiu – Biserica Greacă – Biserica ,,Sfinții Îngeri,, și retur.
Acţiunea este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, cu sprijinul Asociațiilor afiliate la Mișcarea Provita din România.

Pompierii recomandă instituţiilor publice, firmelor, dar şi familiilor să organizeze periodic exerciţii de evacuare.
Acestea sunt esenţiale pentru antrenarea populaţiei şi a salvatorilor, dar şi pentru verificarea procedurilor şi a echipamentelor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, repetarea, inclusiv în jocuri cu copiii, a exerciţiilor de evacuare, poate salva vieţi în situaţii critice.

Peste un sfert dintre elevii din ciclul primar au dureri de spate din cauza unei posturi viciate.
După ce au analizat timp de un an aproape 6.000 de copii, specialiștii spun că aceștia stau cu spatele aplecat, privirea în jos şi umerii încordaţi.
Potrivit datelor, doar 30% dintre elevii din clasele mici au o poziţie verticală şi privirea către înainte, cu umerii relaxaţi şi echilibraţi.
Experții recomandă părinților să fie atenți la postura copilului și să discute cu un specialist imediat ce observă o asimetrie sau o problemă.

Știri 24 martie 2026

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Buna Vestire.
Cu acest prilej, Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Buna Vestire din Grupul Social Sibioara din județul Constanța.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

Ediția a XVI-a a Marșului pentru Viață va avea loc sâmbătă, 28 martie.
Tema din acest an este „Solidaritate pentru amândoi” și evidențiază necesitatea sprijinului real pentru mamă și copil, înainte și după naștere, ca responsabilitate comună a societății”, explică organizatorii.
La Constanța, evenimentul va debuta la ora 13.00, în fața Catedralei arhiepiscopale, de unde se va pleca pe traseul Piața Ovidiu – Biserica Greacă – Biserica ,,Sfinții Îngeri,, și retur.
Acţiunea este organizată de Arhiepiscopia Tomisului, cu sprijinul Asociațiilor afiliate la Mișcarea Provita din România.

Astăzi este Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei.
Aceasta se sărbătoreşte anual pe 24 martie, dată la care, în urmă cu 133 de ani, Robert Koch prezenta comunităţii medicale din Berlin descoperirea sa: bacilul tuberculozei.
Scopul acestei zile este atragerea atenţiei opiniei publice şi sensibilizarea factorilor de decizie cu privire la importanţa acestei probleme de sănătate publică, cu multiple implicaţii de ordin medical, psihologic şi social.

Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Din acest motiv, ziua de duminică va fi cea mai scurtă zi din acest an.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.

Elevii de clasa a XII-a participă zilele acestea la simularea examenului de bacalaureat.
Ieri a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română, astăzi cea de a doua proba obligatorie a profilului, iar mâine se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării.
Simulările examenului de Bacalaureat se vor încheia joi cu proba la Limba şi literatura maternă, iar elevii îşi vor afla notele pe 16 aprilie.
Cadrele didactice din 63 de unităţi de învăţământ boicotează organizarea simulării, ca răspuns la îndemnul sindicatelor de a nu participa la acest proces.
Profesorii îşi arată astfel nemulţumirea faţă de mai multe măsuri luate de Guvern.

Guvernul va declara situaţie de criză pe piaţa carburanţilor cel puţin pentru şase luni.
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, adaosul comercial la motorină şi benzină va fi limitat, iar exporturile vor putea fi făcute doar cu aprobarea autorităţilor.
Anunţul a fost făcut în contextul în care motorina standard este la un 1 ban distanţă de valoarea de 10 lei pentru un litru, iar la unele staţii de pe autostrada A2 a depăşit și acest prag.

Ministerul Mediului dorește ca firmele care vând haine purtate să aibă obligații suplimentare.
Un proiect de ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică prevede, printre altele, obligativitatea asigurării unui proces de curățare și dezinfecție a hainelor second-hand înainte de a fi scoase la vânzare sau donate.
De asemenea, se instituie reguli clare pentru anvelopele uzate și pentru mașinile second-hand.
Introducerea în țară de produse folosite cu scop de eliminare sau depozitare finală este interzisă prin lege și constituie infracțiune, mai prevede proiectul.
Amenzile pentru nerespectarea acestor reguli vor ajunge până la 100.000 lei și deschiderea unui dosar penal.