Știri 8 mai 2026

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji astăzi la biserica „Sfânta Maria” din Constanța, zona Far.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu.
Mâine dimineață, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfinții Dionisie Exiguul și Efrem Cel Nou, din comuna Târgușor, județul Constanța.

Astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii.
Aceasta a fost stabilită de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii în anul 1859 în urma luptei de la Solferino, unde peste 40 de mii de răniţi au fost îngrijiţi de un singur medic.
Societăţile Naţionale de Cruce Roşie din întreaga lume, marchează această zi prin semnalarea provocărilor umanitare ale urbanizării.
În țara noastră, peste 5.500 de tineri sunt voluntari ai Crucii Roşii Române.

CRTS Constanța anunță că stocurile de sânge pentru grupele cu Rh negativ sunt în scădere.
Centrul roagă donatorii cu Rh negativ să vină să doneze sânge, zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Sediul Centrului de Transfuzii este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil.
Acesta se va desfășura marți, 12 mai, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, de la orele 18.00.
Concertul va fi suținut de artiști precum Marius Brutaru, Nicolae Pavel, Iulian Bratu, Gina Pintea, dar și de Ansamblurile folclorice „Cătinașul” din comuna Tortoman și „Pandelașul” din Medgidia.
Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru construirea Bisericii din cadrul Mănăstirii „Înălțarea Domnului” din localitatea Mircea-Vodă, jud. Constanța.
Concertul este organizat de Asociația Culturală Viostefnik și Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor Burada”.

Apa îmbuteliată poate afecta sănătatea.
Noi studii arată că aceste sticle ar putea elibera miliarde de particule de nanoplastice la fiecare înghiţitură, elemente microscopice care pătrund în fluxul sanguin şi pot afecta funcţionarea mai multor organe.
Un litru de apă îmbuteliată poate conţine aproximativ 240.000 de particule de plastic, dintre care aproximativ 90% sunt nanoplastice.
O analiză din 2025 prezintă dovezi tot mai numeroase că microplasticele şi nanoplasticele pot creşte riscurile cardiovasculare prin inflamaţie, stres oxidativ şi acumulare în ţesutul cardiac şi în vasele de sânge.

Guvernul acordă prima de carieră didactică.
Astfel, profesorii vor primi carduri în valoare de 1.500 de lei net, bani proveniţi din fonduri europene.
Suma va putea fi folosită pentru cursuri de pregătire profesională, cărţi de specialitate şi echipamente necesare la clasă.

Tinerii europeni se confesează inteligenței artificiale!
Potrivit unui sondaj, aproape jumătate dintre tinerii din Europa au utilizat chatboturi bazate pe inteligența artificială pentru a discuta chestiuni intime sau personale.
De asemenea, aproape 4 din 5 utilizatori au descris inteligența artificială ca pe un ‘consilier de viață’ sau ca pe un ‘confident’.
Rezultatele au evidențiat îngrijorări tot mai mari cu privire la sănătatea mintală a tinerilor.
Aproximativ 28% dintre respondenți au îndeplinit criteriile pentru o posibilă tulburare de anxietate generalizată.
Sondajul a fost realizat la începutul acestui an pe 3.800 de persoane cu vârste cuprinse între 11 și 25 de ani din Franța, Germania, Suedia și Irlanda.
Specialiștii atrag atenția că inteligența artificială poate oferi informații și sprijin, dar nu ar trebui să înlocuiască relațiile umane sau îngrijirea medicală profesională.

Știri 7 mai 2026

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 20.40, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul” din Constanța (cartierul Henri Coandă).
Tot mâine, de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Maria” din Constanța, zona Far.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil.
Acesta se va desfășura marți, 12 mai, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, de la orele 18.00.
Concertul va fi suținut de artiști precum Marius Brutaru, Nicolae Pavel, Iulian Bratu, Gina Pintea, dar și de Ansamblurile folclorice „Cătinașul” din comuna Tortoman și „Pandelașul” din Medgidia.
Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru construirea Bisericii din cadrul Mănăstirii „Înălțarea Domnului” din localitatea Mircea-Vodă, jud. Constanța.
Concertul este organizat de Asociația Culturală Viostefnik și Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor Burada”.

CRTS Constanța anunță că stocurile de sânge pentru grupele cu Rh negativ sunt în scădere.
Centrul roagă donatorii cu Rh negativ să vină să doneze sânge, zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Sediul Centrului de Transfuzii este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85.

Statul român va asigura gratuit elevilor toate auxiliarele, jocurile și materiale educaționale de care profesorii au nevoie la clasă, nu doar manualele.
Noile prevederi se vor aplica din anul școlar 2027–2028.
Ministerul Educației va stabili în perioada următoare metodologia și tipurile de materiale care vor fi distribuite.

Guvernul Bolojan poate rămâne la Palatul Victoria interimar 45 de zile.
Acesta va avea însă puteri limitate: nu poate emite ordonanţe de urgență şi nu poate iniţia legi noi care să ducă mai departe măsurile de eficientizare a statului şi de absorbţie a fondurilor din PNRR.
Preşedintele Nicuşor Dan este cel care acum are dreptul sa desemneze un nou candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Institutul Național de Sănătate Publică anunță un proiect care ar urma să îmbunătățească supravegherea și raportarea infecțiilor nosocomiale.
Este un proiect de peste 60 de milioane de lei și prevede, printre altele, editarea unor ghiduri cu proceduri și instruirea angajaţilor din Sănătate.
Se vor realiza patru ghiduri cu proceduri şi vor fi instruite peste 5.500 de angajați – personal medico-sanitar şi non-medical.
Media europeană de raportare a infecțiilor din spitale este de 7%.
România raportează cifre mult mai mici, însă autoritățile spun că este vorba despre o subraportare.
Bacteriile multirezistente cauzează adesea infecții grave, inclusiv septicemii.

Elevii români sunt tot mai obosiți.
O nouă analiză a Organizației Salvați Copiii, arată că tinerii iși dedică școlii și temelor 10 ore pe zi, dorm târziu sau nu au timp să se relaxeze.
Datele arată că un copil din trei își dorește să petreacă mai mult timp cu familia, iar 34% să practice un sport.
De asemenea, 75% dintre copii au mai puțin de 5 ore de activități în aer liber pe săptămână.
Specialiștii recomandă ca activitățile extrașcolare ale copiilor să nu fie confundate cu cele de recreere.

Știri 6 mai 2026

CRTS Constanța anunță că stocurile de sânge pentru grupele cu Rh negativ sunt în scădere.
Centrul roagă donatorii cu Rh negativ să vină să doneze sânge, zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Sediul Centrului de Transfuzii este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85.

ANSVSA anunță retragerea unui lot de produse “GRAN MARE Salată cu icre de hering” din cauza prezenței unei bacterii.
Producătorul NEGRO 2000 SRL a inițiat rechemarea voluntară a produsului ca măsură preventivă pentru protejarea sănătății publice.
Motivul rechemării este detectarea prezenței bacteriei Listeria în lotul de produs 981, cu data expirării 18.05.2026, care a fost comercializat în peste 200 de magazine Penny din țară.

Acțiunile de deratizare au început astăzi în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia.
Acestea se vor desfășura până pe 13 mai.
Momelile sunt protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător.
Autorităţile locale fac apel către cetățeni să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi.

Vremea se încălzește în întreaga țară, în următoarea perioadă.
Potrivit meteorologilor, valorile diurne vor ajunge în unele regiuni până la 28 de grade, iar minimele vor atinge în unele nopți, în medie, 12-13 grade.
Precipitațiile vor fi mai ales sub formă de averse în toate zonele, aproape zilnic.
În Dobrogea, probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată după data de 7 mai.

Sindicatele din educaţie strâng semnături pentru declanşarea grevei generale pe 25 mai.
Iniţiativa a fost provocată de nemulţumirile cadrelor didactice legate de modificările legislative de anul trecut, la care se adaugă acum şi cele cauzate de proiectul noii legi a salarizării.
În opinia liderilor sindicali, acesta propune salarii incorecte pentru personalul din învăţământul preuniversitar.

Consiliul Local Slobozia va interzice oficial sălile de jocuri de noroc.
Primarul municipiului Slobozia, Alexandru Potor, a precizat că hotărârea a fost aprobată în unanimitate iar pe măsură ce vor expira licenţele existente, administraţia locală nu va mai acorda avize pentru continuarea activităţii.
Datele prezentate de autorităţi indică faptul că majoritatea incidentelor înregistrate în ultimul an sunt asociate spaţiilor în care se desfăşoară jocuri de noroc şi pariuri sportive.

Rusia şi Ucraina au propus încetări ale focului timp de două zile săptămâna aceasta.
Propunerea rusă vizează zilele de 8 şi 9 mai.
Aceasta din urmă este ziua în care este marcată victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Pe 9 mai, la Moscova, va avea loc o paradă militară, însă aceasta va fi mult mai restrânsă decât în alţi ani.

“Povești de pe unde” – UN PUNCT

“Povești de pe unde” – UN PUNCT, de Peter H. Reynolds.
Proiect al Școlii Gimnaziale nr.12 “B.P.Hașdeu” din Constanța în partenerat cu Radio Dobrogea.

Știri 5 mai 2026

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, Făcătorul de minuni.
S-a născut în Grecia pe 14 septembrie 1384, într-o familie cu 7 copii.
La vârsta de 14 ani, Sfântul Efrem a intrat ca monah în Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de pe Colina Neprihăniților, din regiunea grecească Attica (de lângă localitatea Nea Makri).
Pe 14 septembrie 1425, Sfântul Efrem a fost luat în robie de către turcii care au atacat mănăstirea unde viețuia.
Martiriul Sfântului Efrem cel Nou a durat 8 luni, timp în care turcii l-au chinuit zi de zi pentru a-l determina să-și lepede credința ortodoxă.
S-a mutat la Domnul pe 5 mai 1426, în urma chinurilor suferite în robia turcească.
Sfintele sale moaște au fost descoperite prin revelație dumnezeiască, pe 3 ianuarie 1950, de către Sfânta Macaria și este cunoscut ca mare făcător de minuni în rândul a milioane de credincioși.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Mucenic Varvar.
Cu acest prilej, de la ora 9.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire mare a capelei „Sfântul Varvar Tâlharul”, a secției exterioare Valu lui Traian, din cadrul penitenciarului Poarta Albă.
Apoi, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie.

Astăzi este marcată Ziua Mondială a Igienei Mâinilor.
Cu acest prilej, specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii recomandă personalului medical să respecte cu stricteţe regulile de igienă atunci când îngrijesc pacienţii, astfel încât şi riscul infecţiilor să fie redus.
Studiile arată că infecţiile nosocomiale sunt rezistente la antibioticele folosite pentru a le trata.
Alte studii arată că, din fiecare 100 de pacienţi, cel puţin şapte pot contracta o infecţie nosocomială.

CRTS Constanța anunță că stocurile de sânge pentru grupele cu Rh negativ sunt în scădere.
Centrul roagă donatorii cu Rh negativ să vină să doneze sânge, zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Sediul Centrului de Transfuzii este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85.

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat de Executiv.
Măsura se aplică doar pensiilor de serviciu și militare, nu și celor contributive.
Bugetarii care aleg să rămână în sistem și după pensionare vor trebui să renunțe la 85% din pensie.
În sectorul privat însă, cumulul pensiei cu salariul va fi în continuare permis pentru orice fel de categorie de pensionari.
Proiectul va fi trimis Parlamentului cu solicitarea de a fi adoptat în regim de urgență.

Testele pentru Evaluările Naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi organizate în perioada 12 – 28 mai.
Așa prevede calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei.
Testele vizează evaluarea cunoştinţelor şi a deprinderilor dobândite în şcoală.
De asemenea, rezultatele obţinute la aceste testări nu se afişează şi nu se înregistrează în catalogul clasei decât dacă părintele solicită în scris consemnarea lor.

Inteligența artificială schimbă felul în care omul scrie și vorbește.
Cercetătorii avertizează că folosirea pe scară largă a modelelor lingvistice mari, precum ChatGPT, duc comunicarea spre un stil mai standardizat și mai previzibil, ceea ce reduce diversitatea de vocabular, de structură a frazelor și de voce personală.
De asemenea, s-a constatat că diversitatea stilurilor de scriere a scăzut abrupt după lansarea ChatGPT.
Concluzia cercetătorilor este că AI-ul nu produce doar texte, ci începe să modeleze felul în care oamenii își formulează propriile texte.